Preşedintele SUA se impune in faţa Congresuluibarack-obama

Tocmai a terminat de vorbit preşedintele Obama despre pistoale şi alte „unelete cu gloanţe” care curmă în fiecare an, atenţie, 30 000 (treizeci de mii) de vieţi în SUA!

A fost o cuvântare aproape lacrimogenă în prezenţa unor supravieţuitori din diverse atacuri pe la şcoli şi pe unde îi apucă pe trăzniţi să omoare oameni! Mărturisesc că am fost mişcat să văd persoane în cărucioare şi părinţi care şi-au pierdut copiii în cel mai absurd şi nejustificat mod! Am fost marcat de faptul că preşedintele abia şi-a stăpânit lacrimile când a vorbit despre cei împuşcaţi fără milă. Desigur că în toată cuvântarea sa preşedintele a pus vina pe cei din Partidul Republican, dând şi nume de senatori, cu date calendaristice a unor încercări eşuate de a estompa violenţa armelor de foc. În sensul acesta a făcut puţină campanie electorală pentru Partidul Democrat. Motivul pentru care scriu aceste rânduri este totuşi doar o nouă ocazie de a-mi exprima dezaprobarea faţă de întreaga politică a SUA în ceea ce priveşte industria de armament şi jocurile pe care unii membrii ai Partidului Republican le fac pentru a creşte vânzările şi exportul de arme şi pentru a se îmbogăţi pe seama a milioane de vieţi distruse. România a intrat în jocul perfid al miliardarilor care produc arme. Ţara noastră fără experienţă politică, cu o diplomaţie în papuci de casă, cu spaima bolşevicilor în cârcă, s-a aruncat prea repede în braţele americanilor! Şi să fim sinceri: când ar fi cazul să ne apere americanii am fi deja oricum în mlaştina maşinăriilor de război şi taxa pentru focurile de artilerie tot noi am plăti-o cu vieţi şi cu dezastre inimaginabile! Deci sper din tot sufletul să nu vină Donald Trump la putere, un fel de Vadim Tudor, un fel de Gigi Becali… Îmi rămâne în minte o vorbă rostită de preşedintele Barack Obama: „Un grup de republicani pot lua Congresul American ostatec, dar SUA nu pot fi ţinute în acelaşi regim la nesfârşit”!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasa o replica

Adresa ta de email nu va fi data publicitatii. Nici Can-Can si nici macar cei de la Zalando nu pupa de la noi informatii cu adresa ta. Te poti simti in siguranta!

Categorie:

Ganduri scrise

Tags: