Acesta este primul meu clip umoristic după ani şi ani de zile… A fost o vreme când eram pe scenă de două sau trei ori săptămânal… Timp de opt ani am jucat cu grupul studenţesc Satiricon sute de spectacole şi cu teatrul dramatic din Baia Mare tot aşa… Mărturisirea aceasta vine cu un ton nostalgic în amintirea vremurilor care au apus. Însă dragostea pentru scenă, pentru umor şi mai ales pentru public nu se stinge niciodată. Am hotărât să vin în faţa unui public mai larg, în lumea internetului, pentru că cei care-mi sunt apropiaţi cunosc oricum stilul meu de a glumi cu viaţa, cu cele mai serioase şi „înspăimântătoare” situaţii prin care avem de trecut. Încep cu bancuri. Dar nu mă voi opri la bancuri şi aceasta este o promisiune… Tot aud de stand up şi la mulţi dintre aceşti „artişti” îmi vine mai degrabă să le zic shut up! E şi unul din motivele pentru care am luat decizia să revin „pe scenă” şi să-mi urmez chemarea tacită şi mocnită atâţia ani de zile. Când postez acest material mă gândesc cu drag la Tedi, la Tomiţă, la Victor, la Mihai Marchiş, la Niţu, la Tic şi desigur la Sorin Tănase, prietenul cu care am editat deja cinci albume de umor sănătos, Bancuri din Ardeal. De-ajuns cu vorba, sper să vă amuzaţi şi cu mine, în fiecare săptămână cu un clip nou!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasa o replica

Adresa ta de email nu va fi data publicitatii. Nici Can-Can si nici macar cei de la Zalando nu pupa de la noi informatii cu adresa ta. Te poti simti in siguranta!

Categorie:

Bancuri Mihai Nae