Charlie Hebdo 

Cu ani în urmă mi-a căzut în mână o revistă plină de caricaturi blasfemice! Mântuitorul era prezentat într-un fel batjocoritor! M-am simţit pur şi simplu insultat! Gândul mi-a fugit la batjocura la care Iisus Hristos a fost supus cu „cununa de spini” şi toată agonia prin care a trecut. Priveam desenele, caricaturile şi eram stupefiat! Ca să înţelegeţi mai bine, facem un exerciţiu de imaginaţie: gândiţi-vă cum ar arăta un membru al familiei voastre (mama, sora, etc) într-un şir de caricaturi care nu sunt prezentate doar în cercuri închise, ci sunt pe prima pagină a unei reviste de caricaturi. Senzaţiile ajung de la stupefacţie, la umilinţă, la ciudă, la ură, la gesturi (telefoane, avocaţi). Teroriştii de la Paris au sărit peste toate celelalte gesturi posibile, sau poate că nu… Cert este că gestul lor final a fost acela de a”repune” în ordine propriile lor sentimente. Cu orice preţ.

Actul intim religios pătrunde adânc în fiinţa noastră, devine practic suportul nostru existenţial. Un proverb românesc zice „…nu tăia craca pe care stai”. Asta implică automat să nu dai voie nici altora să desprindă creanga de trunchi pentru că te susţine, îţi dă „ceva” sub tălpi, nu cazi în hău!

Caricaturiştii de la Charlie Hebdot nu au ţinut cont de nici un fel de „reguli morale”. Şi asta nu doar în sens antiislamic. Ei au atacat TOT ! Au dat cu parul în stânga şi în dreapta fără să ţină cont nici de avertismente şi nici de o oarecare etică a respectului. Acum au primit nota de plată!

Punct şi de la capăt! Condamn din adâncul fiinţei mele gestul criminal! Urăsc violenţa din răsputeri şi aş interzice (întocmai ca Martorii lui Iehova) toate armele de pe pământ. Oricât ar fi de umilită o conştiinţă răspunsul nu poate fi crima! Nu ascund faptul că în mine „învie” o oarecare tendinţă de autoapărare în faţa islamului; când văd femei mumificate pe stradă, baticuri şi tot felul de simboluri musulmane, mă încearcă o formă de nelinişte. În vară am fost în vacanţă în Turcia, la Bodrum. Am ieşit la plimbare şi în dreptul unei moschei a început brusc rugăciunea în megafon. Am asociat fără voinţa mea sunetul (văicăreala aceea din minaretă) cu cel provenit de la alarmele care se dădeau în cel de-al doilea război mondial când urmau bombardamente. M-au trecut fiori. Nu să-mi aducă vreo urmă de pioşenie, de interiorizare religioasă, ci am hotărât că nu mai merg în concediu niciodată în ţări din acestea, ţări islamice!

Franţa are „conturi deschise” cu ţările pe care odinioară le-a „colonizat”. Este preţul strănepoţilor acela de a înghţi un trecut prin care „la grande nation” a călcat mersul istoriei din Algeria, Maroc, Tunisia, etc. Convieţuirea religiilor este un act de sforţare socială. Îmi este de-ajuns să mă gândesc la Belfast unde s-au ciocnit religii creştine !!!

Eu personal cred că acesta este doar începutul unor „reglări de conturi”. Cred că grupări antiislamice vor începe o luptă de hărţuială a grupurilor de musulmani, a centrelor lor de rugăciune şi a spaţiilor culturale. Îmi este teamă că vom mai auzi ştiri despre oameni ucişi, despre clădiri în flăcări, despre politicieni neputincioşi, despre poliţişti omorâţi, Şi asta nu doar în Franţa. Cât despre noi, să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne păstrăm latura noastră pur românească, aceea de a nu arunca cu pietre, aceea de a fi împăciutori. De fapt la noi, la români până şi o adunare de protest se încheie cu bere, mici şi evident cu o horă a.. frăţiei! Trăiască România şi spiritul ei pacifist!

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasa o replica

Adresa ta de email nu va fi data publicitatii. Nici Can-Can si nici macar cei de la Zalando nu pupa de la noi informatii cu adresa ta. Te poti simti in siguranta!

3 Comentarii de tot felul

  • TELEMAKS 3 ani ago

    Minunat!Felicitari!

  • TELEMAKS 3 ani ago

    O zi buna!

  • DAN DUMITRU 3 ani ago

    În acelasi sens vad si eu lucrurile. Cei de la CHARLIE HEBDO si-au cautat-o … Au fost atentionati si amenintati de mai multe ori ! Ceea ce au facut acei desenatori si acel jurnal a întrecut cu mult limitele bunului simt sau al acceptabilului. Nu sunt deloc de acord cu solutia criminala a reglarii conturilor. Felicitari Mihai pentru articol, An Nou Fericit, Sanatate si Bucurii alaturi de cei dragi.

Categorie:

Absurdistan